Impozitul plătit la vânzarea imobilelor în 2023
Preluare integrala Notariat Professio:
https://notari.pro/noutati/impozit-vanzare-apartament-imobil-teren
Din 1.01.2023, se percepe impozit pe venitul din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal și când prețul nu depășește 450.000 lei. Astfel, vânzătorul nu mai este scutit, ca în trecut, de plata acestui impozit către stat.
În acest sens, OG nr. 16/2022 modifică al. 1 art. 111 Cod Fiscal după cum urmează:
„(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacției prin aplicarea următoarelor cote:
a) 3% pentru construcțiile de orice fel și terenurile aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, deținute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), deținute o perioadă mai mare de 3 ani.”
Impozit vânzare imobil sub 3 ani
La vânzarea imobilului – apartament, casă, teren – deținut de mai puțin de 3 ani, proprietarul va plăti un impozit de 3% din valoarea bunului.
Impozit vânzare imobil peste 3 ani
Dacă proprietarul vinde un imobil deținut de mai mult de 3 ani, va datora un impozit de 1%, beneficiind astfel de o reducere de 2% față de vânzarea sub 3 ani.
Unde se plătește impozitul?
Impozitul pe venitul din vânzarea imobilelor se achită la notariat în ziua semnării contractului. Notarul virează impozitul în contul statului până pe 25 a lunii următoare. Impozitul nu se face venit al notariatului și nu se percep comisioane pentru încasarea și transferul lui.
Cazuri particulare
Când există mai mulţi coproprietari (de exemplu: soții care vând un imobil dobândit în timpul căsătoriei sau frații care vând o casă moștenită), impozitul se calculează tot la valoarea tranzacției, indiferent de numărul de coproprietari şi a cotelor deținute. De exemplu, când vânzătorii sunt soți, impozitul se calculează pentru întreaga valoare a imobilului, nu pentru fiecare proprietar separat.
Vânzarea imobilelor între rude până la gradul al III-lea, inclusiv între părinți și copii, bunici, frați sau între soți, nu este scutită de impozit, conform art. 111 al. 2 Cod Fiscal. Doar la donația între rude nu se plătește impozit.
Persoanele juridice (de exemplu: dezvoltatorii imobiliari) nu datorează plata impozitului definit de art. 111. Acest articol reglementează numai impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
Cetățenii străini care vând o proprietate deținută în România sunt impozitați ca și cetățenii români. În vederea impozitării, străinii fără cetățenie românească trebuie să obțină și numărul de identificare fiscală (NIF) de la ANAF.
În cazul vânzării prin executare silită, dacă termenul de 10 zile inclusiv pentru declararea fiscală a venitului a expirat, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, va solicita organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere prin depunerea documentaţiei aferente transferului conform procedurilor legale.
La vânzarea construcțiilor noi sau neterminate și a terenului aferent, data dobândirii pentru calculul impozitului se determină astfel:
- construcţii noi: data dobândirii este cea a încheierii procesului-verbal de recepție finală, conform legii
- construcţii neterminate: data dobândirii se calculează de la momentul dobândirii dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor sale asupra terenului
(Hotărârea nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal)
Cine este scutit de plata impozitului?
Nu se plătește impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal în următoarele situații:
- când terenurile și construcțiile de orice fel sunt dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor speciale
- când dreptul de proprietate este dobândit prin donație între rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv sau între soți
- când actele de transfer al dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare sunt desființate cu efect retroactiv
- când este constatată proprietatea în condițiile prevăzute de Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996
- când are loc transferul dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal în vederea dării în plată a unor bunuri imobile în scopul rambursării creditelor, pentru o singură operațiune de dare în plată. Aceste cazuri sunt reglementate prin Norme metodologice
Informații suplimentare
- impozitul pe venitul din tranzacții imobiliare nu trebuie confundat cu taxa pe clădiri plătită anual de proprietari la D.I.T.L.
- acesta este singurul impozit datorat de proprietar cu ocazia vânzării – nu se plătește CAS 5,5% sau altă taxă către stat
- în actul de vânzare se va menționa prețul real al tranzacției. Declararea unui preț fictiv sau derizoriu este un motiv de anulare a actului conform art. 1665 Cod Civil.